Un nou proiect de parteneriat educațional a fost implementat cu succes la Colegiul Tehnic Apulum, din Alba Iulia, de către d-na director prof. Anca Ruxandra Magda și director adjunct prof. Pitea Gabriela.
Astăzi, 21 decembrie 2023, elevii claselor a-VII-a si a-VIII-a de la Colegiul Tehnic „Apulum’’, împreună cu d-na prof. Rusu Elena, au participat la un seminar deosebit de interesant, cu tema “Unde și cum arată viitorul meu?”, organizat în cadrul săptămânii Școala Altfel. Ne-am bucurat să îl avem alături pe domnul Simedru Claudiu-Traian, reprezentant al asociației “Asigurăm Viitorul Educației”.

Discuțiile în cadrul acestui seminar au vizat dezvoltarea unui plan profesional precum și importanța obținerii unei educații financiare încă de pe băncile școlii, presărate cu exemple practice și teoretice despre evoluția joburilor și a banilor de-a lungul timpurilor.
Elevii au dat dovadă de mult entuziam și au înțeles că pentru a reuși pe plan profesional este necesar să se cunoască, să își stabilească obiective clare și să întocmească un plan prin care să își gestioneze procesul de învățare și creștere pe parcursul carierei. Educația financiară atât în școală cât și în familie are un rol primordial pentru oricine dorește să ajungă un adult echilibrat și independent financiar.
Pe parcursul primei jumătăți a anului 2024, la Colegiul Tehnic Apulum vor mai avea loc astfel de seminarii în care elevii din clasele a-VIII-a și a-XII-a vor beneficia de informații și sfaturi practice legate de crearea unui plan de dezvoltare profesională, stabilirea unor obiective în carieră, dezvoltarea unei educații financiare.
Ne dorim ca pe viitor aceste cursuri să devină o normalitate și să facă parte din curriculum școlar pentru ca tot mai mulți elevi să beneficieze de la o vârstă cât mai fragedă de o educație care să-i ajute să devină oameni de succes atât pe plan personal cât și profesional, au transmis reprezentanții unității de învățământ.

Fii primul care comentează