Un turc cu ședere ilegală la Șibot a fost depistat de poliție. E obligat să plece din România

politiePoliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Alba, în cooperare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Alba au desfăşurat, în data de 12 aprilie, o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, aflaţi pe raza de competenţă.

Cu această ocazie, pe raza comunei Şibot, jud.Alba, a fost depistat cu şedere ilegală, G.S., în vârstă de 45 ani,  din Turcia.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, persoana în cauză a intrat în ţară în baza unei vize Schengen, eliberată de autorităţile unui stat UE, iar la expirare dreptului de şedere de cinci zile, nu a părăsit teritoriul României, totalizând un  număr de 25 zile de şedere ilegală.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări au emis  pe numele cetăţeanului turc o comunicare pentru părăsirea teritoriului,  prin care este obligat să părăsească ţara, în termen de 3 zile. Totodată, a fost sancţionat contravenţional, pentru şedere ilegală, cu amendă în valoare de 400 lei.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, va continua organizarea unor astfel de acţiuni pe linia combaterii şederii ilegale, atragând atenţia cetăţenilor străini asupra respectării legislaţiei în vigoare în ce priveşte dreptul de şedere pe teritoriul României.

Despre Redacția ProAlba 40110 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*