Un tânăr din Sebeș a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise

La data de 23 septembrie 2023, în jurul orei 20.40, în timp ce acționau pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Sebeș, polițiștii rutieri din Sebeș au oprit, pentru control, un autoturism care era condus de un tânăr de 23 de ani, din Sebeș.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

Despre Redacția ProAlba 35931 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*