
Un tânăr în vârstă de 29 de ani din Alba Iulia a fost rănit în urma unui incendiu izbucnit în dimineața zilei de joi, 3 martie, într-o gospodărie din cartierul Miceşti al oraşului Alba Iulia. Acesta a suferit arsuri de gradul II şi III la picioare şi a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti.
Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit în această dimineață, la ora 07.15, pe str. Apuseni din cartierul Micești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la centrala pe lemne a unei case de locuit, proprietatea lui B.I. Pentru stingerea incendiului, pompierii militari au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă. Ca urmare a acestui eveniment, au ars instalația electrică, izolația de polistiren pe o suprafață de aproximativ 15 mp, o ușă, un geam termopan și plăci de rigips și s-a degradat zugrăveala din încăperea unde se afla centrala termică pe lemne. Ambulanța SMURD a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical unei persoane de sex masculin în vârstă de 29 de ani, care a suferit arsuri de gradul II și III la nivelul membrelor inferioare.
Fii primul care comentează