Un tânăr din Alba Iulia a fost reținut pentru 24 de ore

La data de 3 iulie 2024, în urma activităților investigativ-operative, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 24 de ani, din Alba Iulia, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Informații de background

La data de 28 iunie 2024, în jurul orei 14.20, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică – Poliția Municipiului Alba Iulia au intervenit în incinta unei societăți comerciale din municipiul Alba Iulia, unde a fost semnalată o agresiune fizică între mai multe persoane.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat faptul că doi bărbați, în vârstă de 41 de ani, respectiv 50 de ani, din Alba Iulia, pe fondul unor neînțelegeri, s-ar fi agresat reciproc.

Ulterior, bărbatul de 41 de ani i-ar fi adresat cuvinte jignitoare bărbatului de 50 de ani, moment în care fiul bărbatului de 50 de ani, un tânăr de 24 de ani, din municipiu, l-ar fi agresat pe bărbatul de 41 de ani. Față de bărbatul de 41 de ani, din Alba Iulia, la data de 28 iunie 2024, a fost luată măsura reținerii, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările sunt continuate.

Despre Redacția ProAlba 38419 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*