Un tânăr din Aiud a pierdut controlul autoturismului și a intrat într-un copac. A ieșit pozitiv la testul pentru substanțe interzise

La data de 1 iulie 2024, în jurul orei 13.00, polițiștii rutieri din Aiud au intervenit pentru soluționarea unui eveniment rutier, care s-a produs pe DN 1, în afara localității Aiud, soldat cu pagube materiale.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că un tânăr de 24 de ani, din municipiul Aiud, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1, pe direcția de mers Cluj-Napoca-Aiud, a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu un copac.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Despre Redacția ProAlba 38419 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*