Un tânăr care purta mască a fost amendat cu 3000 de lei, după ce a pictat cu spray în Skate Park-ul din Alba Iulia

Tânăr de 18 ani sancționat de Poliția Locală pentru „artă neautorizată” în Skate Park-ul din Alba Iulia.

În dimineața acestei zile, dispecerul Poliției Locale a observat, pe camerele de supraveghere din Skate Park-ul situat în Șanțurile Cetății (latura de nord), o persoană care purta mască și care aplica spray pentru graffiti pe zidurile interioare.

La fața locului s-a deplasat o patrulă, care l-a surprins pe tânăr în timp ce scria pe ziduri. Acesta a fost condus la sediul Poliției Locale în vederea stabilirii identității, ocazie cu care s-a constatat că este vorba de un albaiulian în vârstă de 18 ani.

Pentru fapta sa, polițiștii locali l-au sancționat cu amendă în cuantum de 3.000 lei, conform art. 2, pct. 14 din Legea nr. 61/1991, republicată.

Deși exprimarea artistică este importantă, aceasta trebuie făcută în spații personale sau autorizate și fără a afecta proprietatea publică sau privată. Astfel de fapte pot fi sesizate la dispeceratul Poliției Locale, la numărul de telefon 0258 – 989, au transmis, vineri, reprezentanții administrației locale din Alba Iulia.

Despre Redacția ProAlba 41788 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*