La data de 6 martie 2019, în jurul orei 01.00, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş, în timp ce acţionau pe raza localităţii Pianu de Jos, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism a cărui şofer a ignorat semnalul, continuându-şi drumul. Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia şi, la scurt timp, au reuşit să-l oprească. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 57 de ani, din Pianu de Jos, care emana miros de alcool. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Fii primul care comentează