Un nou „lot” de șoferi băuți la volan, pe șoselele din Alba. Doi dintre ei au fost reținuți pentru 24 de ore

La data de 23 iunie 2024, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos – Postul de Poliție Ciugud au depistat un tânăr de 29 de ani, din localitatea Blandiana, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Băcăinți, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de  0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 23 iunie 2024, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj au depistat un bărbat de 49 de ani, din localitatea Crăciunelu de Jos, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Crăciunelu de Jos, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de  1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 23 iunie 2024, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au depistat un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din localitatea Daia Română, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Cut, fiind sub influența băuturilor alcoolice.În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,10 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că permisul de conducere al bărbatului a fost anulat. Față de bărbat, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis. Totodată, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale. Cercetările sunt continuate.

La data de 23 iunie 2024, în jurul orei 21.40, polițiștii din Ocna Mureș au depistat un bărbat de 40 de ani, din localitatea Hopârta, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Nicolae Iorga din Ocna Mureș, fiind sub influența băuturilor alcoolice.  În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,11 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de bărbat, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate.

Despre Redacția ProAlba 38419 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*