Un motociclist din Austria a fost implicat într-un accident rutier petrecut pe DN 67C

La data de 4 august 2025, polițiștii din Sebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DN 67C, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că, la kilometrul 83, pe sensul de mers Lacul Oașa – Obârșia Lotrului, pe raza județului Alba, un cetățean austriac, în timp ce conducea o motocicletă, nu ar fi păstrat distanța laterală corespunzătoare, pe durata manevrei de depășire, și a acroșat partea stângă a autoturismului condus de un bărbat de 53 de ani.

În urma evenimentului rutier, conducătorul motocicletei a suferit leziuni corporale, fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale și prelevării de mostre biologice. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*