Un motociclist a ajuns la spital, după ce a fost lovit de o mașină intrată pe contrasens. Accidentul a avut loc la Bălcaciu

Duminică seara, traficul rutier se desfășoară alternativ, dirijat, pe DJ 107, pe raza localității Bălcaciu, din cauza unui accident rutier. Din primele date sunt implicate un autoturism și o motocicletă. O persoană primește îngrijiri medicale la fața locului.

Potrivit IPJ Alba, la data de 6 iulie 2025, în jurul orei 19.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DJ 107, la kilometrul 66+800 de metri, un tânăr de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă, nu ar fi adaptat viteza de deplasare și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din județul Harghita.

În urma evenimentului rutier, bărbatul de 41 de ani a suferit leziuni corporale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgențe Alba, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*