La data de 9 noiembrie 2021, în jurul orei 22.30, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos, în timp ce acționau pe raza localității Șard, au efectuat semnalele regulamentare de oprire unui moped al cărui conducător și-a continuat deplasarea, ulterior abandonând autovehiculul.Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că autoturismul ar fi fost condus de către un tânăr, de 17 de ani, din localitatea Șard, care nu posedă permis de conducere, pentru nicio categorie de autovehicule, iar mopedul pe care la condus nu este înmatriculat sau înregistrat în circulație.Față de acesta, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Fii primul care comentează