Un cubanez aciuiat fără forme legale în comuna Unirea, a fost „dibuit” de polițiști

sedere ilegalaPoliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Alba, au desfăşurat în data de 24 iulie, o actiune cu forţe proprii pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Cu această ocazie, pe raza comunei Unirea, a fost depistat cu şedere ilegală numitul M.A.A. în vârstă de 43 ani din Cuba. Persoana în cauza a intrat în ţară în baza unui permis de şedere eliberat de autorităţile unui stat UE, iar la expirarea dreptului de şedere de 90 zile, nu a părăsit teritoriul României.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Alba, au luat măsura sancţionării contravenţionale a cetăţeanului străinului cu amendă în valoare de 600 lei, conform O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată. Totodată, pe numele acestuia a fost emisă o comunicare pentru părăsirea teritoriului naţional prin care este obligat să plece din ţara în termen de 3 zile.

Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice problemă legată de aplicarea prevederilor legale, la sediul Serviciului pentru Imigrari Alba, din Str.I.C.Bratianu Nr. 1B, la numarul de telefon 0258-806161 interior 20318, sau vizitând site-ul public la adresa www. ori.mai.gov.ro.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*