La data de 20 iulie 2015, în jurul orelor 20.40, poliția Sebeş a fost sesizată de către un cetăţean din comuna Săsciori cu privire la faptul că în localitatea Sebeşel a avut loc un accident rutier. Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezultat că U.F., de 19 ani, din comuna Săsciori, i-a încredinţat autoturismul vărului său, în vârstă de 17 ani, pentru a-l conduce pe drumurile publice. Minorul a efectuat o manevră de mers înapoi, împrejurare în care l-a acroşat pe un copil în vârstă de 11 luni, care se afla pe podul unei locuinţe învecinate, împreună cu familia, într-un premergător. În urma accidentului, minorul a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spitalul din Sebeş de unde a fost transferat la spitalul din Alba Iulia, pentru investigaţii şi îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis, iar faţă de U.F. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care ştie ca nu deţine permis de conducere”.
Articole asemănătoare
Gabriel Pleșa: Suntem în plină campanie de semnalizare a mai multor treceri de pietoni din Alba Iulia
Intenționăm ca până la începerea anului școlar, adică luni, majoritatea trecerilor de pietoni , mai ales din preajma școlilor, să fie finalizate. Suprafața totală estimată a marcajelor pietonale este de circa 2.500 mp și este …
Amenințare cu moartea, la Alba Iulia. Un bărbat a fost reținut la scurt timp după ce sora lui a avut aceeași soartă
La data de 4 august 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 35 de ani, din Alba Iulia, care este cercetat …
Zlatna: Un bărbat a ajuns pe patul de spital după ce a căzut dintr-o căruță
Poliţia din Zlatna a fost sesizată prin 112, în data de 4 octombrie, orele 17:10, despre faptul că pe raza localităţii Cib, a avut loc un accident în urma căruia o persoană a fost rănită. …
Fii primul care comentează