Un bărbat din Blaj a avariat un autoturism parcat, după ce s-a urcat băut la volan

În seara zilei de 30 octombrie 2024, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Blaj au fost sesizați, prin apel SNUAU 112, de către un bărbat de 37 de ani, cu privire la faptul că autoturismul său, care se afla parcat pe strada Ceferiștilor din municipiul Blaj, a fost avariat.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 48 de ani, din municipiul Blaj, în timp ce conducea un autoturism, ar fi efectuat manevra de întoarcere, moment în care a acroșat autoturismul persoanei care a reclamat incidentul.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, polițiștii au constatat că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*