Un bărbat din Alba Iulia a ajuns în arestul poliției. Totul a plecat de la amenințările aduse femeii cu care trăia

La data de 9 iunie 2022, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de o femeie de 58 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că a fost amenințată de concubin. Din cercetări a rezultat că, în perioada 1 – 9 iunie 2022, pe fondul consumului de alcool, bărbatul, în vârstă de 55 de ani, și-ar fi amenințat, în mod repetat partenera, cu acte de violență. În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, a rezultat că se impune emiterea unui ordin provizoriu de protecție, iar bărbatului i-a fost interzis să se apropie de concubina sa.

Față de acesta, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.Ulterior, în cursul serii zilei 9 iunie 2022, polițiștii au constatat că bărbatul a încălcat prevederile ordinului de protecție provizoriu și s-a deplasat la domiciliul partenerei sale.  În aceste condiții, polițiștii au intervenit pentru îndepărtarea acestuia din locuința femeii, iar pe numele său a fost întocmit un nou dosar penal, pentru încălcarea ordinului de protecție. Cercetările sunt continuate.

Despre Redacția ProAlba 37631 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*