
La data de 25 ianuarie 2020, în jurul orei 13,50, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos, în timp ce acționau pe raza localității Șibot, l-au depistat pe un bărbat de 48 de ani, din comună, în timp ce conducea un tractor fiind sub influența alcoolului și deținând un permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat și faptul că remorca atașată tractorului nu era înmatriculată în circulație. Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.
Fii primul care comentează