Un băiat de 18 ani, din comuna Fărău, a murit într-un accident rutier. Alți doi tineri au fost transportați la spital

În seara zilei de 18 ianuarie 2025, polițiștii rutieri din Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Drumul Național 1, la kilometrul 415+335 metri, în apropierea localității Mirăslău, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești. Un tânăr de 18 ani, din localitatea Heria, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism pe sensul de mers Aiud- Turda, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.

În urma evenimentului, din nefericire, conducătorul autoturismului a decedat.

Totodată, un tânăr de 21 de ani, din localitatea Heria, pasager dreapta față și un alt tânăr de 18 ani, din localitatea Războieni- Cetate, pasager spate în autoturism, au suferit leziuni corporale și au fost transportați la spital, în vederea efectuării unor investigații medicale de specialitate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Despre Redacția ProAlba 40635 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*