Notă: Materialul de mai jos a fost primit pe adresa redacției. Semnatarul a adus situația, prin adrese scrise, și în atenția mai multor instutuții. Documentele pot fi consultate la finalul articolului.
In atenția opiniei publice
Subsemnata Sanislav Maria, în calitate de membru fondator al AME AFTER SCHOOL OCNA-MUREȘ, JUD.ALBA, doresc să aduc la cunoștința opiniei publice o situație regretabilă de la nivelul orașului Ocna-Mureș, care afectează în mod direct activitățile sportive și educaționale ale copiilor din comunitatea noastră, și anume:
Din luna septembrie 2025, conducerea Școlii Gimnaziale Lucian Blaga din Ocna-Mureș, a refuzat în mod constant și fără o justificare clară accesul nostru la sala de sport administrată de către instituție. Solicitările noastre au fost făcute în mod oficial, în conformitate cu prevederile legale și cu respectarea instrucțiunilor de siguranță și responsabilitate, însă răspunsurile primite au fost negative, fără o motivare coerentă sau transparentă (atașăm adresele trimise și răspunsurile primite). Menționăm că:
- Sala de sport este un spațiu public, realizat din fonduri europene și publice, care ar trebui să servească interesul copiilor și al comunității locale;
- Activitățile propuse (volei) sunt benefice pentru dezvolatrea fizică și mentală a copiilor din cadrul AME After School, aceste activități urmând să aibă loc sub îndrumarea și supravegherea unui fost jucător de volei la nivel național și internațional (campion național cu echipa de volei U Ardaf Cluj-Napoca, selectat apoi în Franța și Italia timp de 12 ani, unde a jucat volei);
- Refuzul afectează nu doar programul after-ului, ci și motivația copiilor și dorința lor de a se implica în activități constructive.
Considerăm că această atitudine nu reflectă valorile pe care ar trebui să le promoveze o instituție de învățământ, și anume deschidere, colaborare, sprijin pentru educație și dezvoltare armonioasă.
Solicităm public, conducerii Școlii Gimnaziale Lucian Blaga din Ocna-Mureș, să revină asupra deciziei și să inițieze un dialog transparent cu toți factorii implicați.
Dorim să menționăm faptul că ne-am rezervat dreptul de a apela la toate căile legale și instituționale pentru a corecta această situație și a asigura accesul copiilor la facilitățile sportive de care au dreptul să beneficieze, prin adrese către:
- Ministerul Educației și Cercetării, în atenția domnului ministru Daniel David;
- Inspectoratul Școlar Județean Alba, în atenția domnului inspector șef Cornel Sandu;
- Consiliul Județean Alba, în atenția domnului președinte Ion Dumitrel;
- Instituția Prefectului Alba, în atenția domnului prefect Nicolae Albu.
În data de 09.09.2025 am deschis porțile AME After School în Ocna-Mureș, venind oficial în sprijinul copiilor din Ocna-Mureș și a părinților, copiii beneficiind de supraveghere calificată, de la ora 12.00 până la ora 18.00, după cum urmează: masă caldă, teme, meditații suplimentare, jocuri, socializare, meditații limba engleză (nivel conversațional) și am dorit, o dată pe săptămână, timp de o oră, să oferim copiilor și activități sportive (volei), totul în suma de 35 de lei/copil/zi la care se adaugă 18 lei/copil masa (felul I, felul II și desert). În acest sens, am acoperit toate activitățile, mai puțin activitățile sportive, pentru care am solicitat acordarea dreptului de utilizare a sălii de sport aflată în administrarea instituției de învățământ ,,Școala Gimnazială Lucian Blaga Ocna-Mureș,, din subordinea Ministerului Educației. Pentru acest lucru, avem nevoie să beneficiem de acces (contra cost – pe cheltuiala AME After School) la sala de sport în perioada școlară octombrie 2025 – iunie 2026, cu o frecvența de o dată pe săptămână, o oră, în oricare din zilele luni, marți, joi sau vineri, în intervalul orar 16.00-17.00.
În urma verificărilor făcute personal, am constatat că sala de sport solicitată, este utilizată de către Scoală pentru orele de curs, aproape zilnic până la ora 14.00, iar de la ora 15.00 nu este utilizată de către Clubul Sportiv Orășenesc Ocna-Mureș, ci de către unul din profesorii de educație fizică ai școlii, în sistem privat, pentru pregătirea la examene la Școala de Poliție, persoanele pregătite fiind persoane fizice care nu sunt elevi sau studenți. Surprins în fapt, și în urma discuțiilor cu profesorul de educație fizică, acesta mi-a sugerat să fac o nouă solicitare, pentru ziua de vineri, în intervalul orar 16.00-17.00, probabil mânat de rușinea de a fi surprins în fapt de acest lucru. Am revenit cu o nouă adresă către unitatea de învățământ, solicitând din nou utilizarea sălii de sport, pentru ziua de vineri. Am fost din nou refuzați, spunându-ne că nu se poate, sala fiind ocupată de către Clubul Sportiv Orășenesc, Club care, de fapt și de drept, deține o bază sportivă. Și din nou mă repet, această sală de sport nu este utilizată de către Clubul Sportiv Orășenesc, ci numai de către respectivul profesor de sport, care, actualmente, face și volei, împreună cu un ,,voluntar,, pe lângă antrenamentele pentru școala de poliție (antrenamente pe care le face, probabil, contra-cost).
Menționez că am avut o discuție și cu antrenorul copiilor care practică fotbal și care a fost menționat ca fiind cel care ocupă sala de sport (de la Clubul Sportiv Orășenesc Ocna Mureș), însă acesta a negat prezența sa în această sală, cu excepția unor situații când nu pot face antrenemente în aer liber datorită ploilor. Același antrenor a menționat că anul trecut, de exemplu, a fost de două sau trei ori maxim în această sală cu copiii de la fotbal.
Cu scuzele de rigoare, dar nu ni se pare normal, ca niște copilași care sunt elevi ai unității de învățământ sus menționate, să nu beneficieze de acces la această Sală de sport, iar un cadru didactic să aibă acces la această sală de sport fără nici o restricție și fără nici un statut juridic legal.
Cu tristețe vă menționez că refuzul conducerii școlii de a ne acorda sala de sport cred că este legat și de niște conflicte avute de persoana mea cu doamna directoare, în urma cărora am fost hărțuită în cel mai josnic mod posibil, fapt care a determinat inclusiv mutarea copilului meu la o altă unitate de învățământ. Să nu credeți că nu sunt conștientă că eu, Sanislav Maria și apartenența mea la un anumit partid politic, sunt singurele vinovate de situația creată, însă am crezut, sau cel puțin am vrut să cred, că nu putem amesteca chestiunile personale privind aderările la anumite formațiuni politice cu lucrurile profesionale, în care sunt implicați cetățeni și mai ales copii din Ocna-Mureș, zona destul de vitregită și limitată din multe puncte de vedere.
Cu deosebită considerație, ing.jur.Sanislav Maria

Fii primul care comentează