
Ancheta a stabilit faptul ca Adrian Calin Nicula, agent supraveghetor în cadrul Penitenciarului Aiud, a introdus in inchisoare telefoane mobile urmand ca acestea sa ajunga in mana unor detinuti prin intermediul a doi martori, la randul lor incarcerati. În schimbul acestor servicii inculpatul le-a promis celor doi deţinuţi facilitarea unor vizite suplimentare, evidenţieri de bună purtare şi o anumită cotă parte din sumele de bani încasate din vânzarea telefoanelor. Ulterior, inculpatul Nicula Adrian-Călin i-a constrâns prin ameninţări pe cei doi deţinuţi, că în cazul în care nu vor vinde telefoanele va dispune efectuarea unui control în camera în care erau încarceraţi şi alte sancţiuni, modalitate prin care i-a determinat pe cei doi să-i înlesnească şi să-l ajute în activitatea sa infracţională.
Suma pretinsă pentru introducerea în unitatea de detenţie a telefoanelor era stabilită de inculpat şi achitată de rude sau prieteni ai persoanelor deţinute, pe numele unor intermediari, respectiv, rudele sau persoanele apropiate celor doi martori. Astfel, banii au fost depuşi prin mandat poştal pe numele acestor intermediari care ulterior, la indicaţiile celor doi martori şi chiar ale inculpatului au fost expediaţi pe numele soţiei sale, la un oficiul poştal. In data de 16 februarie, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus retinerea lui Adrian Calin Nicula. O zi mai tarziu, inculpatul a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, cerere respinsă de magistraţii Tribunalului Alba care au dispus faţă de inculpat, măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile. Împotriva hotărârii instanţei procurorii au declarat recurs. Cercetarile in acest caz continua.
Fii primul care comentează