La data de 22 septembrie 2023, în jurul orei 20.20, în urma unui apel prin 112, polițiștii din Abrud au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe strada Avram Iancu din Abrud.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că un bărbat de 42 de ani, din Abrud, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Fii primul care comentează