Umaniștii din Alba și Brașov, sprijin pentru comunități afectate de inundații și alunecări de teren

Umaniștii din organizațiile județene Alba și Brașov s-au mobilizat pentru a ajuta comunitățile afectate în ultima perioadă de inundații și alunecări de teren. Astfel, peste două tone de alimente și apă potabilă au ajuns la aproximativ 40 de familii din Sohodol și Roșia Montană, localități afectate de viituri și alunecări de teren în urmă cu aproximativ două săptămâni.

„Am reușit să oferim puțină alinare unor familii din Munții Apuseni. Împreună cu colegii umaniști din organizația PPU (social-liberal) Brașov ne-am deplasat în două localităti de pe raza județului Alba, cu un mic ajutor constând în alimente de bază și apă. Mulțumim din suflet umaniștilor din Brașov, președintelui Dorin Enea și colegului Avelin Ujica, celorlalți colegi care s-au implicat în acțiune, mulțumim pentru ajutor liderilor umaniști locali Ana Arieșanu și Mădălin Cioara, sponsorilor și tuturor celor care au contribuit la această acțiune. Este firesc pentru noi, umaniștii, să fim alături de oamenii care au nevoie de sprijin”, a declarat Constantin Talpaș, liderul PPU (social-liberal) Alba.

Cu toată implicarea autorităților și a promisiunilor pentru reconstrucția gospodăriilor și infrastructurii în zonă, grav afectate de viituri, oamenii din zonă au în continuare nevoie de ajutor.

„Oamenii sunt harnici și au început singuri să își reconstruiască gospodăriile. E nevoie de asemenea de lucrări de anvergură pentru reconsolidarea versanților, ziduri de susținere, regularizarea cursurilor de apă, precum și de ajutoare constând în mobilier și aparatură electrocasnică, saltele, lenjerie de pat, pentru că sunt sute de persoane care au rămas fără adăpost”, a explicat Constantin Talpaș, care a adăugat că acțiunile umanitare ale umaniștilor nu se opresc aici și că voluntarii PPU (social-liberal) vor reveni în curând în zona afectată.

 

Despre Redacția ProAlba 40110 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*