Ultimul veteran de război de pe Târnava Mică, maiorul (rtg) Lupean Artimon, a fost înmormântat cu onoruri militare

Veteranul de război, maiorul (rtg.) Lupean Artimon, din satul Bălcaciu, comuna Jidvei, județul Alba, a fost înmormântat, sâmbătă, cu onoruri militare, de către un pluton de militari din cadrul Batalionului 136 Geniu Apulum, condus de maior Adrian Popa.

Ultimul erou al Târnavei, a fost condus pe ultimul drum de familie și întreaga comunitate, într-o atmosferă încărcată de tristețe și recunoștință pentru cel care a luptat cu stoicism și curaj pentru apărarea gliei stramoșești, în cel de al Doilea Război Mondial.

Lupean Artimon s-a născut în data de 31 octombrie 1923, în comuna Sânbenedic, raionul Târnaveni, cum era pe vremuri.

Între anii 1944 -1946 este încorporat și își face stagiul militar la Regimentul 10 Călărași, Sebeș, în cadrul unei subunități de cercetare în dispozitivul inamic. Pe frontul de Vest a fost rănit de două ori în munții Tatra.

Pentru faptele sale de vitejie, Artimon Lupean a fost decorat cu Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist” și Medalia ”Crucea Comemorativă” a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945, prin decret prezidențial.

După război s-a stabilit la Bălcaciu, s-a căsătorit și a avut doi copii. A iubit toată viața munca câmpului și animalele, dovadă fiind gospodăria deosebită și bogată pe care o avea. De mulți ani, era îngrijit exemplar, cu multă dragoste, de una dintre nepoatele sale.

Dumnezeu să-l ierte și să-i așeze sufletul în Oastea Cerească, alături de toți eroii neamului românesc!, transmit reprezentanții Cercului Militar Alba Iulia.

Foto: Ionuț Văidean, Daniela Șipoș

Despre Redacția ProAlba 46421 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*