Trupa de teatru SKEPSIS vă prezintă spectacolul ”Jubileul”!

Marți, 22 noiembrie, ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, SKEPSIS vă prezintă spectacolul ”Jubileul” !

Anul 2022 este unul aniversar pentru Grupul Skepsis, marcând 20 de ani de la înființare.  fapt pentru care au fost prezentate publicului pe întreg parcursul anului o serie de spectacole reprezentative, cu o semnificație și o importanță aparte în evoluția grupului.

”Jubileul” este un spectacol care nu putea să lipsească din acest an, dacă nu pentru premiile cu care a fost răsplătit la numeroase evenimente la care a fost prezentat, măcar pentru  titlul care îl recomandă pe deplin.

Este unul dintre cele mai bune spectacole din repertoriul trupei, construit pe baza unei piese într-un singur act semnată de celebrul dramaturg rus A.P.Cehov. Intriga se ţese în jurul lui Kuzma Nikolaevici, un funcţionar mărunt, dar silitor, care nu dorește decât să termine la timp un raport important pentru Directorul băncii în care lucrează. Este o zi festivă, în care Directorul va trebui să prezinte situația băncii în fața unei comisii a Consiliului Director și să organizeze și un banchet pentru prietenii săi din elita societății.  Sub presiunea continuă care se acumulează treptat, un simplu birou poate deveni o bombă cu ceas gata să explodeze în orice moment.

            ”JUBIELUL este un spectacol din care nu lipsesc caracteristicile abordării cu Skepsis: notele de satiră, aluziile fine, jocul dezinvolt și elementele de actualitate – fiindcă tensiunea la care este supus personajul principal este drama trăită de fapt de foarte mulți dintre cei care acum, ca și atunci, sunt angajați în instituții și firme pentru a face munca a trei oameni cu plata unuia singur. Vă aşteptăm cu drag la un spectacol de comedie după o reţetă cu skepsis!” – Viorel Cioflică, Coordonator.

Biletele (20 lei pt adulți; 10 lei pt studenți și pensionari; 5 lei pt copii) pot fi achiziționate de la secretariatul Casei de Cultură a Studenților începând de Joi, 18.11.2022, între orele 09.00-15.00 și Marți, 22.11.2022 până la ora 18.30. Fondurile obținute astfel sunt direcționate exclusiv spre susținerea proiectului cultural ”Stagiunea cu Skepsis 2022”.

Evenimentul este prezentat în cadrul proiectului Stagiunea cu Skepsis 2022 – un proiect care urmăreşte implicarea tineretului în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi participarea civică la viaţa socioculturală. Prin acest proiect Grupul Skepsis formează tineri actori, dezvoltă colaborări cu artişti din ţară şi din străinătate, pregăteşte şi oferă în mod riguros şi sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru şi divertisment pe întreg parcursul anului.

Parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia „Inter-Art” Aiud; Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia; Muzeul Național al Unirii Alba Iullia

Despre Redacția ProAlba 31301 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*