La sediul CJ a avut loc, azi, o conferință de presă care a avut ca subiect încheierea lucrărilor la unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România. Valoarea proiectului este de 243.600.045,13 lei (fără TVA), bani europeni, din care contribuția Consiliului Județean a fost de 3,5%.
Transapuseana a fost o adevărată provocare pentru fiecare dintre noi, cei implicați, iar cifrele privitoare la execuție sunt impresionante. Iată câteva exemple:
78,42 km de drum modernizat. 6,7 km lungime pistă simplă (cu un sens) de biciclete. 8.982 mp suprafață trotuare/trasee pietonale. 21 de stații transport public și alveole. 45.429 ml parapete de protecție. 3.617 bucăți semnalistică verticală. 21 bucăți semnalistică cu avertizare luminoasă pentru treceri de pietoni. 79 bucăți borne kilometrice. 706 bucăți borne hectometrice. 16 poduri. 50.000 tone de asfalt (uzură). 80.000 tone de binder. 114.000 mc de piatră spartă și 214.000 mc de balast, ambele pentru realizarea de terasamente. 120.000 mc de beton. 45. 000 ml de parapet metalic.

Parteneri în acest ambițios proiect ne-au fost UAT Municipiul Aiud, UAT Comuna Râmeţ, UAT Comuna Ponor, UAT Comuna Mogoş şi UAT Comuna Bucium.
În ceea ce mă privește, este una dintre cele mai mari realizări profesionale din mandatele de vicepreședinte al Consiliului Județean Alba și garantez că nu ne oprim aici.
Le mulțumesc, încă o dată, colegilor mei din Consiliul Județean pentru implicarea totală și dăruirea cu care au lucrat la acest proiect. Între timp, bucurați-vă de Transapuseana!, a precizat Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba.

Fii primul care comentează