Traian Nicolae Ursaleș, fost membru PD (PDL), timp de 12 ani, face un apel către foștii săi colegi de partid să se alăture Mișcării Populare, și să aibă curajul să-și spună punctul de vedere în partid, fără nici o teama. „Eu nu pot să înțeleg cum puteți convietui bine, cu cei care până nu demult v-au fost adversari. Nu uitați că foștii liberali au luptat împotriva voastră, atația ani, iar acum se dau pe lângă voi pentru a profita de credibilitatea dumneavoastră și astfel, vor să mai obțină voturile cetățenilor. Aveți curajul și spuneți ceea ce gândiți, pentru că trăim în democrație. Dacă nu reușiți să vă impuneți punctul de vedere veniți cu drag în Mișcarea Populară, pentru că aici este loc pentru toată lumea. Știu că în multe comune, încă se lucrează la listele de consilieri locali, deoarece nu există un consens, motiv pentru care vă rog nu vă lăsați amăgiți că ve-ți obține un post de viceprimar, în schimbul susținerii primarilor din vechiul PNL, pentru că nu o să-l obțineți. Fiți oameni dintr-o bucată și nu vă lăsați călcați în picioare”, a declarat primarul Traian Nicolae Ursales.

Fii primul care comentează