Tragedie la o fabrica de pavaje din Teius. Un barbat de 32 de ani a murit la serviciu

În dimineața de 15 septembrie, Poliţia oraşului Teiuş a fost sesizată  prin 112 cu privire la faptul că la o fabrică de pavaje din Teiuş s-a produs un accident de muncă în urma căruia o persoană a decedat. Echipa operativă de cercetare deplasată la faţa locului, însoţită de tehnician criminalist şi inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, din primele cercetări efectuate, a stabilit că B.A.I., de 32 de ani, din Teiuş, angajat al societăţii comerciale care deţine fabrica, în timp ce efectua operaţiuni de curăţare a unei prese hidraulice, datorită neatenţiei, a fost lovit în zona capului de utilajul care se afla în funcţiune, decedând pe loc. Cadavrul a fost  depus la Serviciul de Medicină Legală Alba în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. Cercetările sunt continuate de Poliţia Oraşului Teiuş, împreună cu specialiştii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţia legală de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Despre Redacția ProAlba 30746 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*