Tineri șoferi din Ocna Mureș și Blandiana, pozitivi la testul pentru droguri. Au fost duși la spital pentru analize de sânge

La data de 12 noiembrie 2023, în jurul orei 01.00, polițiștii rutieri din Aiud, în timp ce acționau pe strada Morii din Aiud, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din Ocna Mureș, județul Alba. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 10 noiembrie 2023, în jurul orei 08.45, polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce acționau pe Drumul Național 1, la kilometru 372, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Blandiana, județul Alba. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

 

Despre Redacția ProAlba 38067 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*