TÂRGUL ALBA GREEN ENERGY, 1-2 octombrie 2022, Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia

În perioada 1-2 octombrie 2022 Agenția Locală a Energiei Alba (ALEA) și Consiliul Județean Alba  organizează la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia a 10-a ediție a Târgului ALEA „Alba Green Energy”, eveniment dedicat dezvoltării pieței locale legată de eficiența energetică și producerea energiei regenerabile la nivel regional și local.

Târgul este adresat atât publicului larg cât și autorităților publice locale precum și potențialilor investitori și el vizează conștientizarea de către aceștia a necesității utilizării atât a tehnologiilor, soluțiilor și echipamentelor eficiente energetic cât și a celor de producere a energiei „verzi”, condiție importantă pentru o dezvoltare durabilă.

                Intenționăm ca în acest an o atenție deosebită să fie acordată domeniului sistemelor eficiente de transport mai ales autovehiculelor electrice. De asemenea, vor fi expuse biciclete electrice, panouri solare, pompe de căldură, centrale termice, sisteme termodinamice pentru încălzire și multe alte aplicații legate de energia obținută din surse regenerabile.   

Vizitatorii au ocazia să viziteze și în acest an „Salonul Eco Inventica” unde va fi prezent și Corneliu Birtok Băneasa premiat la Geneva cu medalia de aur pentru invenția sa, un dispozitiv de transfer al aerului, prin care se reduce consumul de carburant cu circa 10%.

                Se vor organiza în cadrul Târgului și alte evenimente, unele deja consacrate și anume:

  • Tombola târgului la care pot participa toți vizitatorii. Extragerea va avea loc duminică la ora 12.30; în cadrul tombolei vor fi oferite premii importante din partea firmelor expozante – sponsorii Târgului.
  • ”Marșul bicicletelor”, destinat copiilor de gimnaziu, care se va desfășura în Șanțurile Cetății Alba Carolina (duminica 2 octombrie – ora 11.00)
  • „Ora de inventică” care va prilejui elevilor pasionați de tehnică un foarte interesant schimb de idei cu inventatorii români prezenți în cadrul Salonului Eco Inventica (sâmbătă 1 octombrie – ora 14.00)
  • Eco spectacolul grădinițelor – eveniment la care copii de grădiniță vor prezenta momente artistice cu teme legate de protecția mediului (sâmbătă 1 octombrie – ora 12.00)

                Târgul are ca parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia, Agenția de Dezvoltare Regională ”Centru”, Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Inspectoratul Școlar Județean Alba, Asociația Tesla Happy Owners România. Sponsorii evenimentului sunt, Delphi Electric Alba Iulia, Tobimar, Ratioterm, Sevco Instalații Alba Iulia, My Eco Bike Alba Iulia, Alba Sport Vision, Mecatronics Alba Iulia.

                Invităm la Târg pe toți cei interesați să afle informații complete în legătură cu sisteme de producere a energiei din surse regenerabile și sisteme de eficientizare a consumului de energie.

PROGRAM
Vineri – 30 septembrie 2022
Ora 17.00
Eveniment B2B și prezentare finanțare proiecte de energie durabilă
Participanți: reprezentanți autorități locale, finanțatori, expozanți
Sâmbătă – 01 octombrie 2022
Ora 10.00
Deschiderea oficială a târgului
Ora 10.30
Vizitarea standurilor
Ora 12.00
Eco spectacolul grădinițelor
Ora 19.00
Finalul primei zile a târgului
Duminică – 02 octombrie 2022
Ora 10.00
Vizitarea standurilor
Ora 11.00
Marșul bicicletelor (Șanțurile Cetății Alba Carolina)
Ora 12.30
Tombolă cu premii oferite de expozanți
Ora 17.00
Închiderea târgului

Despre Redacția ProAlba 31301 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*