În zilele de 2 și 3 decembrie, poliţiştii din Alba au continuat activităţile stabilite în Planul de acţiune „Scutul Pădurii 2013” . Astfel, în seara zilei de 2 decembrie, în jurul orelor 23,00 , poliţiştii Prostului de Poliţie Horea, împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic Horea Apuseni, l-au identificat, în locul numit Ursoaia de pe raza localităţii Horea, pe G.E.D., de 44 de ani, din comuna Beliş, judeţul Cluj, care transporta cu o căruţă, 87 de pomi de Crăciun, nemarcaţi, tăiaţi ilegal din pădurea aparţinând Primăriei Horea. Faţă de G.E.D. a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, conform Legii nr. 171/2010 iar pomii de Crăciun au fost confiscaţi şi predaţi Ocolului Silvic Horea Apuseni pentru valorificare.

Fii primul care comentează