Succes deplin pentru prima ediție a „Șureanu Mountain Bike”. Vezi clasamentul complet

sureanu 1Sâmbătă, 30 august 2014, s-a încheiat prima ediție a competiției „Șureanu Mountain Bike”, din Munții Șureanu, care a articulat încă o dată caracterul sportiv și turistic al evenimentului Șureanu Mountain Festival. Competiția a reunit 63 de concurenți din toată țara, oferind tuturor – atât participanților, cât și turiștilor care au urmărit concursul – șansa de a cunoaște frumusețile ținutului vast, înalt și încă virgin al Munților Șureanu. Semnificativ este faptul că reacțiile concurenților, indiferent de gradul lor de pregătire fizică, au fost bune, entuziaste chiar, cu privire la varietatea traseului, perfect pentru amatori. I se cuvin mulțumiri, în acest sens, atât ciclistului Sorin Toma, care a propus traseul pentru Șureanu Mountain Bike, cât și membrilor clubului „Bicheru-Cycling”, care au marcat traseul și l-au promovat în grupurile-țintă.

sureanu 2Concurenții au parcurs traseul în siguranță, în asistența Serviciului Salvamont Alba și a Jandarmeriei. Nu au existat accidentări și incidente iar vremea a fost deosebit de frumoasă pentru acest weekend, care a încheiat cu succes evenimentul Șureanu Mountain Festival, desfășurat între 30 iulie și 31 august. Premiile au constat în bani și în obiecte iar înscrierea a fost gratuită. Traseul competițional a fost desfășurat în zona masivul Șureanu – masivul Pătru – Poarta Raiului – Valea Cugirului, a avut o lungime de 20 km și o diferență de nivel de maxim 430 m. Iată, mai jos, clasamentul competiției Șureanu Mountain Bike:

 

Categoria JUNIORI (masculin și feminin, cu vârste de până la 18 ani)

Locul I – Roberto Burța, timp: 58 m 23 s

Locul II – Călin Sebastian Boată, timp: 1 h 08 min 43 sec

Locul III – Andrei Todescu, timp: 1 h 09 m 05 s

 

Categoria FEMININ OPEN (cu vârste peste 18 ani)

Locul I – Ioana Toma, timp: 1 h 41 m 28 s

Locul II – Dana Mărie, timp: 1 h 46 m 24 s

Locul III – Eniko Cioica, timp: 1 h 53 m 08 s

 

Categoria MASCULIN (cu vârste între 18 – 35 ani)

Locul I – Marius Pintea, timp: 1 h 00 m 21 s

Locul II – Ioan Cioica, timp: 1 h 02 m 30 s

Locul III – Andrei Rusu, timp: 1 h 11 m 30 s

Categoria MASCULIN (cu vârste peste 35 ani)

Locul I – Marin Mărie, timp: 1 h 13 m 53 s

Locul II – Lazăr Burța, timp: 1 h 18 m 02 s

Locul III – Radu Rădoi, timp: 1 h 25 m 27 s

„Vă mulțumim pentru prezența la Șureanu Mountain Festival, pentru încurajări și sprijin. Dorim să credem că, prin acest festival complex (care a cuprins sport, fotografie, etnografie, turism), împreună am adus un mic dar însemnat aport la ceea ce înseamnă identitatea Munților Șureanu în conștiința publicului. Vă așteptăm și în 2015, la cea de-a II-a ediție!” susțin organizatorii.

 Competiția Șureanu Mountain Bike face parte din evenimentul Șureanu Mountain Festival, organizat de Consiliul Județean Alba, împreună cu Centrul de Cultură „Augustin Bena”, Primăria Săsciori și Primăria Șugag. Sponsori: Alba Sport Vision și Obiectiv Sport.

 

Despre Redacția ProAlba 37808 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*