Festivalul Naţional de Folclor „Strugurele de Aur” a fost iniţiat în anul 2001 de către conducerea SC JIDVEI SRL, având ca obiect principal conservarea şi promovarea patrimoniului cultural tradiţional românesc. Prin evoluţia de-a lungul anilor, festivalul s-a dovedit a fi un catalizator perfect a două elemente definitorii pentru zona Târnavelor: calitatea de excepţie a vinurilor şi bunul gust artistic păstrat cu sfinţenie pe aceste meleaguri, devenind o sărbătoare a cântecului autentic, în care sunt prezente tradiţii şi talente din toate zonele româneşti. Festivalul de Folclor „Strugurele de Aur” se află la a XIV-a ediţie şi are loc în perioada 11-14 septembrie 2014 Alba Iulia si Jidvei. Din 95 de concurenţi prezenţi la preselecţia din 12 iulie din Alba Iulia au fost selectaţi 42 dintre acestia, cu vârste intre 16 si 32 ani. La ediţia de anul acesta s-au înscris reprezentanţi din toate zonele etnofolclorice ale tarii. Concurentii provin din 17 de judeţe din România, precum şi un reprezentant din Republica Moldova. Zilele de concurs vor fi completate de interpreţi de marcă ai folclorului autentic. Publicul spectator este aştepat, între 11-13 septembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor începând cu orele 18:30. În cadrul celor 2 zile de concurs, publicul poate vota concurentul preferat prin televoting, festivalul fiind transmis în direct de TVR 3, TVR International, Radio Cluj si Radio Antena Satelor. În data de 14 septembrie incepand cu ora 14 in Piata Primariei din Jidvei, va avea loc Ecoul la Gala Laureatilor. Manifestarile prilejuite de acest eveniment vor avea doua parti: Prima parte ora 14 – 18 – ”Cintec joc si voie buna de pe Tarnave” – vor participa ansanbluri folclorice, grupuri folclorice precum si formatii de artisti amatori si artisti consacrati din judetele Alba, Mures si Sibiu; Partea a doua ora 18.30- ”Ecoul la Gala Laureatilor” – În cadrul Galei, vor fi invitaţi interpreţi cu totul speciali. Sarbatoarea va fi incheiata de un superb foc de artificii.
Membrii juriului:
Preşedintele juriului şi directorul Festivalului: profesor Sergiu Cipariu, Doamna profesor doctor Elise Stan – etnomuzicolog, realizator emisiuni folclorice la Televiziunea Română; Doamna Eugenia Florea – etnomuzicolog, realizator de emisiuni şi evenimente folclorice la Radio România; Doamna conferenţiar universitar, doctor – Gabriela Rusu Păsărin – realizator de emisiuni la Radio România Craiova; Doamna profesor Daniela Floroian – directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, Domnul profesor universitar doctor Ioan Bocşa – Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj Napoca; Domnul profesor Gelu Stan – dirijor, etnomuzicolog şi realizator emisiuni folclorice la Radio România Timişoara; Maestrul Nicolae Botgros – dirijorul Orchestrei “Lăutarii” din Chişinău. Profesor Stelian Stoica – dirijorul Orchestrei Naţionale „Jidvei România”
Premiile Festivalului :
Marele Premiu 8000 lei
Locul I solişti vocali 5000 lei
Locul I solişti instrumentişti 5000 lei
Locul II solişti vocali 4000 lei
Locul II solişti instrumentişti 4000 lei
Locul III solişti vocali 3000 lei
Locul III solişti instrumentişti 3000 lei
Premiile speciale ale festivalului :
Premiul Marioara Murarescu 4000 lei
Premiul „Drumul Vinului, Ţara Vinului” 3000 lei
Premiul Cramei Jidvei 2500 lei
Premiul special al juriului 2000 lei
Premiul de popularitate 2000 lei
Premiul special al Orchestrei Jidvei România 2000 lei
Premiul pentru autenticitatea repertoriului 2000 lei
PROGRAMUL FESTIVALULUI :
Joi , 11 septembrie, Alba Iulia:
De la ora 18:30 la 21:00
Concurs – transmisiune directă TVR 3 şi preluare TVR Internaţional,
transmisiune directa Radio Romania Cluj, Radio Antena Sibiului.
Recitaluri: ora 21:15 înregistrare TVR 1
- Suită orchestrală de Maramureş (Orchestra Jidvei România)
– Ansamblul Artistic Jidvei -recital folcloric multizonal
– Laureaţi şi tineri interpreţi (Ardeal) – (Ancuţa Matei, Bogdan Toma, Codruţa Rodean, Bogdan Cioranu, Daniel Pop, Denisa Balu, Ciprian Pop şi Ioana Breda)
– Roxana Reche şi Alexandru Pal.
– Leontina Fărcaş şi Muguri de Tezaur – Alba.
-Cornel Borza și Dana Jurjuț-Bihor.
– Soliştii Ansamblului “Augustin Bena”-Alba.
- Mariana Anghel.
– Ioan Bocşa si Sergiu Cipariu .
– Florentina şi Petre Giurgi.
Vineri 12 septembrie, Alba Iulia:
De la ora 18:30 la 21:00
Concurs – transmisiune directă TVR 3 şi preluare TVR Internaţional, transmisiune directa Radio Romania Cluj, Radio Antena Sibiului.
Recitaluri: ora 21:15 înregistrare TVR 1
- Suită orchestrală din Transilvania(Orchestra Jidvei România)
-Ansamblul Artistic Jidvei – recital folcloric de Ardeal şi Banat.
– Laureaţi şi tineri interpreţi (Dobrogea, Maramureş, Ardeal)
Cristian Bogdan, Carmen Şteţco, Aurelian Suciu.
-“Vocile brazilor din Munţii Cibin” -Ciprian Silaşi, Sebastian Stan şi Robert Târnăveanu
-Felicia Stoian şi Maria Coman(Banat).
-Nineta Popa.
-Maestrul Nicolae Botgros-recital vioară.
– Laureaţi şi tineri interpreţi Moldova -Alexandru Brădăţan, Angelica Flutur, Andra Matei, Andreea Haisan , Ilie Caraş şi Nicu Mâţă.
– Viorica Macov
Sâmbătă 13 septembrie, Alba Iulia:
De la ora 18:30 la 20:15:
– Gala Laureaţilor şi recital Marele Premiu 2013 – Alexandra Băcilă. Transmisiune directă TVR 3 şi preluare TVR Internaţional , transmisiune directa Radio Romania Cluj, Radio Antena Sibiului.
De la ora 20:30 înregistrare TVR 1
- Suită orchestrală de Ardeal (Orchestra Jidvei România)
- Moment Aniversar – dedicat de Ansamblul Jidvei România
Lucreţiei Ciobanu la 90 de ani de via
- Odă „Doamnei Munţilor” – medalion cu cele mai reprezentative
doine şi cântece ale Lucreţiei Ciobanu
– Laureaţi şi tineri interpreţi, dialog folcloric multizonal – Paul Ananie, Stana Stepănescu, Adina Popa , Adriana Sofica Marian Medregoniu, Gabriel Dumitru)
-Ina Todoran- Alba.
– Cornelia Neaga și Muguri de Tezaur – Sălaj -.
– Ilie Medrea.
-Reta Rus- Alba.
– Pamfil Roată- Suceava.
-Mariana Deac- Hunedoara .
-Maria Butaciu- Bistriţa Năsăud.
-Nicolae Furdui Iancu.
Duminică, 14 septembrie, Jidvei:
De la 0ra 14 – 18.00 Inregistrare TVR Cluj
Cant si Joc de pe Tarnave – Invitati : Ansanbluri Folclorice si Formatii Artistice de Amatori de pe Valea Muresului si Tarnavelor, precum si interpreti de marca ai cantecului popular romanesc.
De la Ora 18.30
– Ecou la Gala laureaţilor şi recital Marele Premiu 2013 – Alexandra Băcilă .
De la ora 20:15 Recitaluri:
-Ansamblul Artistic Jidvei-recital folcloric din Transilvania .
-Artiştii din Feisa –Nicuşor Balu ,Denisa Balu şi Adina Popa.
-Ina Todoran- Alba.
– Soliştii Ansamblului Jidvei România.
– Marinela Baba- Alba.
– Ion Drăgan.
– Mărioara Dragotă şi Adriana Irimieş.
-Adrian Neamţu- Sibiu.
– Ion Ursache-Moldova.
– Mariana Deac- Hunedoara.
– Gheorghe Turda- Maramureş.
– Ionuţ Fulea- Alba
Fii primul care comentează