Subconștientul Spiritual, sufletul, a șasea entitate, care dă împreună cu celelalte întregul tău, este ultima treaptă de trecere de unde începe un alt tărâm al existenței tale și se înfiripă adevărata viață. Este locul în care tu constați marea ta existență atât materială cât și nonmaterială. Mai mult decât atât, vei observa că tot ceea ce ai înțeles până atunci este fals. Ajungi să te detașezi de minte și de religie. Când spun aceasta, înseamnă că este capital să nu rămâi blocat în interiorul minții sau a altei credințe, cum este religia, în diferitele ei forme. Prin cunoaștere, vei știi, apoi vei pricepe și, în altă etapă a evoluției tale, vei vrea și apoi vei aduce lângă tine, în tine, credința. Şi, într-o altă etapă, convingerea. Astfel, ai ajuns la adevăr. Detașarea ta de minte și de religie, observarea și utilizarea lor din exterior, marchează adevărata existență spirituală. Atât mintea cât și religia sunt unelte esențiale ale cunoașterii în trăirea clipă de clipă a vieții, dacă nu te lași supus lor. Nu intru în prea multe detalii deoarece toate cele ce au fost scrise și cele ce le voi scrie se bat cap în cap, aparent, cu frazele de mai sus. Înțelegerea întregului tău, a Ființei Umane, împreună cu călăuza, Inteligența Divină personală și toate acestea, aflate în interiorul Întregului și în același timp creatoare a ceea ce înseamnă Întregul, Inteligența Divină Universală, trebuie să parcurgă, din partea ta, traseul: a știi și a pricepe. Mai mult, ai aflat acum că există o continuare a înălțării tale prin: a crede și a avea convingerea pentru a ajunge la adevăr. Nu este ușor și în același timp nu este greu să pornești pe o astfel de cale. Din fericire, ai mai multe posibilități pentru a merge spre adevăratul tău sens, pe care tu ți-l alegi și tu ți-l construiești. Este ca și cum ai avea în față un ghem, din care vrei să croșetezi o pereche de ciorapi de lână și din care ies 7 fire. De unde să începi? Prima idee ar fi să-l dai deoparte pentru că este din bucăți. Decât să gândești, de ce nu faci o analiză care să te ducă la o soluție? Dacă ești subjugat minții sau unei religii, pe care ai înțeles-o dogmatic, nu exiști în prezent, nu le utilizezi pe acestea din exterior și nu le pui acum în valoare, clipă de clipă. Aduci, astfel, trecutul în prezent. Și nu o să ai nici un viitor. Deși pare curios, soluția corectă apare spontan, intuitiv, prin evoluția ta spirituală. Începerea deșirării ghemului, legarea celor 7 bucăți și realizarea unui ghem nou și întreg, sunt efecte ale stării întregului tău, a existenței tale ca Ființă Umană. Acțiunea este declanșată de tine ca utilizator de minte și suflet în profunzimea și libertatea lor, fără să se petreacă o sabotare a sufletului de către minte, fără intersectări nefavorabile. Se întâmplă aceasta, pentru că tu ai înțeles, în profunzimea sa, Ființa Umană, și te-ai întregit, existând prin trup, minte și suflet, cu ele și din exteriorul lor. Am dat acest exemplu banal pentru că existența ta ca persoană–soluție poate veni și printr-o educație și experiență profesională. NLP, programarea neuro-lingvistică are, de câțiva ani, o bună reprezentare pe piața din România. Pentru a fi un profesionist apreciat, se poate accepta, până la un punct, că manifestarea constructivă este un atu pentru tine. Nu vei ajunge niciodată să ai o manifestare creativă constantă dacă nu exiști conștient și cu conștiință prin Inteligența Divină personală, unealta de lucru a entității tale de mare profunzime, Subconștientul Spiritual, sufletul. Aici, de altfel, este bifurcația care dă înțelegere, în profunzime și complexitate, existenței tale spirituale. Este o stare la care ajungi în timp prin educație și experiență de viață. Persoanele spirituale, foarte puține de altfel, ar putea vorbi de Arsenie Boca, prin religie, de Constantin Brâncuși, prin artă sau de Henri Coandă, prin știință. Ei sunt dificil de înțeles în întregul lor pentru că au o viață care se bazează pe nesiguranță iar ceilalți, cei foarte, foarte, foarte mulți, există prin siguranță. Ai putea zice, tu cititorule, că aici este o greșeală de scriere. Cum aceștia există prin nesiguranță? Mintea dă siguranță, religia dă siguranță, regulile, preluate conștient sau nu, mai ales nu, dau această siguranță. Se întâmplă, de fapt, un fenomen de profunzime. Regulile sunt ale minții, ale gândirii, deci ale trecutului și tu vrei și, mai ales, le utilizezi, inconștient în prezent, punând semnul egal între o clipă trecută și cea de acum. Fals, total fals! Persoanele spirituale trăiesc clipa, ele se detașează de minte și oricare alte reguli, indiferent de domeniu și trăiesc nesiguranța momentului. Ce minunat este să atingi o astfel de existență. Așa ajungi la iubire, bunătate, compasiune, devii o persoană umilă. Astfel, declanșezi manifestarea pozitivă care împreună cu manifestarea virtuoasă întregesc atitudinea, Ființa spirituală prin manifestările: constructivă – creativă și constantă. Am intrat pe terenul – Structura Atitudinii, despre care vom vorbi în luna următoare.
Tot al tău, prin mine și prin tine,
Cormoș Dumitru Radu
Perfect corect pentru cine pricepe
Ordoneaza-ti putin ideile, domnule draga. Poate asa te vei face inteles. Acest tip de sincretism altoit pe anumite convingeri personale e destul de greu de digerat.
Sincer: sincre/tism; ti! sm/ulse cu ceva, din întregul necesar analizei tale profunde.
Ce am făcut mai sus, este o amestecătură de frază, care a vrut să se încurce cu cuvântul în cauză. Este un joc din partea mea.
Trebuie desprins ceva, din mediocritatea de mai sus: întregul. Floarea intelectualității românești, exterminată de către comuniști, era compusă din persoane inteligente, în majoritatea ei. Erau, în acele vremuri, puține persoane deștepte, tipul omului, ce știe multe, prin memorare. Acum … .
De zeci de ani, ăștia criminali, întregul, Ființa Umană, s-a descompus, prin faptul că, sufletul puiului nou născut, a fost închis rapid într-o cușcă de spini, și a rămas să fim doar prin minte și trup. De prea multe ori, nici măcar atât. Iată! Omul nou, al zilelor ce le credeam duse, viețuiește și acum. Eu nu mă adresez lui Marian, îmi vorbesc mie, de câțiva ani buni și, de ceva vreme, am convingerea că aceste cuvinte, puse într-o anumită ordine, dau și mă duc la adevărata viață. Prezența, prin care eu, tu, el, ea existăm cu trupul, mintea și sufletul nostru, începe să se manifeste în tot mai mulți. Sunt persoane, care au început șă știe, apoi să priceapă, să creadă și, ca o încununare, să fie convinse de profunzimea zicerii: „Sufletul tău este închis într-o cușcă de spini și sufletul tău plânge cu lacrimi de sânge.”
Când nu este cunoaștere, sau, mai rău, când crezi că știi, de atâția ani, ceva sau multe, indiferent ce, nu poți să înghiți ușor, să accepți, că nu crezi și nu există cuvântul „convingere” în vocabularul tău. Multe astfel de experiențe am trăit de ceva timp, și sunt că vor mai exista.
Este o mare plăcere pentru mine, că se aud glasuri, că sufletele sunt lăsate să vadă. Este minunat! Mulțumesc Iosif! Mulțumesc Marian!
Cine dorește, are posibilitatea, prin intermediul ProAlba, să mă contacteze și să participe la discuții, mese rotunde, cursuri sau seminarii interactive.
Cu drag,
Dumitru Radu Cormoș