La data de 22 mai 2021, în jurul orei 00.30, polițiștii din Teiuș au depistat un tânăr de 23 de ani, din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Ardealului din Teiuș, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 22 mai 2021, în jurul orei 01.10, polițiștii din Sebeș au depistat un tânăr de 28 de ani, din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Augustin Bena din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 22 mai 2021, în jurul orei 21.45, polițiștii din Cugir au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DJ 704, în apropierea trecerii la nivel cu cale ferată, a avut loc un eveniment rutier. Un bărbat de 41 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 704, spre localitatea Vinerea, s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din accident au rezultat doar pagube materiale. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul avea permisul suspendat. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Fii primul care comentează