La data de 14 iulie 2023, în jurul orei 02.00, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, în timp ce acționau pe Calea Moților din Alba Iulia, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din municipiul Blaj, județul Alba.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul drogtrest, a rezultat că se afla sub influența substanțelor interzise, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii prezenței, în organism, a substanțelor cu efect psihoactiv.
Față de acesta cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Fii primul care comentează