Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat în localitatea Coșlariu

Pentru efectuarea lucrărilor de cuplare la sistemul de distribuție a gazelor naturale a noii rețele din localitatea Coșlariu, județul Alba, și scoaterea din funcțiune a rețelei vechi, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz în localitate, marți, 21 aprilie, în intervalul orar 8:30-14:30.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).

Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfășurarea acestor lucrări care au ca scop final îmbunătățirea serviciului de distribuție a gazelor naturale pentru consumatori.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*