Seminar tematic organizat de Centrul pentru Transfer Tehnologic al Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Centrul pentru Transfer Tehnologic al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia organizează în data de 3 decembrie 2021 seminarul tematic „Contribuții în activitatea de inovare și transfer tehnologic. Exemple de bune practici în regiunea Centru”, eveniment care își propune să ofere o analiză a tendințelor în acest domeniu în economia și comunitatea locală și regională.

La eveniment vor participa reprezentanți ai Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, ai mediului universitar din țară și ai institutelor de cercetare de profil, precum și reprezentanți ai  mediului de afaceri și ai Agenției de Dezvoltare Regională Centru.

Printre temele incluse în programul evenimentului se numără și consolidarea relațiilor Universitate-Parteneri socio-economici, aspecte din activitatea de inovare și transfer tehnologic in mediul socio-economic, realizări în activitatea de inovare și transfer tehnologicla Universitatea„1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, oportunitățiîn dezvoltarea activității de inovare și transfer tehnologic.

Toți cei interesați pot afla detalii despre eveniment consultând pagina web a UAB (https://www.uab.ro/centre/12-centrul-pentru-transfer-tehnologic/).

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*