
În seara zilei de 30 decembrie 2021, polițiștii din Sebeș au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie și fiica acesteia, din Sebeș, ar fi fost victimele unor fapte comise cu violență. Din primele cercetări a rezultat că un bărbat, de 44 de ani, care avea ordin de protecție emis de instanța de judecată, s-ar fi deplasat la imobilul în care locuiește soția sa, de 34 de ani și fiica, de 16 ani și le-ar fi provocat leziuni cu un obiect ascuțit. Bărbatul a suferit și el leziuni, provocate posibil tot cu un obiect ascuțit. Toți trei au fost transportați la spital. Cercetarea se efectuează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie sub forma tentativei de omor.
Fii primul care comentează