Se fac donații pentru familia tânărului motociclist care a murit într-un accident petrecut la Rimetea

“Știm că ieri, pe raza localității Remetea, un tânăr de 22 ani din Turda a plecat dintre noi.

Povestea lui: un tânăr capabil, care iubea motociclistul, provenit dintr-o familie fără prea mari posibilități materiale. Si-a împlinit 2 vise: cel de a fi student și cel de a merge cu motocicleta.

Dorim să îi ajutăm, fiecare cu cât putem.

Punem la dispoziție contul asociației pentru orice fel de donații care vor ajunge la familie:

AS SPORT REBEL RAIDERS

RO86 RNCB 0110 1697 4868 0001

Doritorii pot face donații în perioada 15 – 20 mai în contul de mai sus cu specificatia: „donatie”

Cătălin, nu te vom uita niciodată! Drum lin spre cer!”, au transmis, pe pagina de socializare, reprezentanții Rebel Riders.

Vă reamintim că, potrivit Biroului de presă al IPJ Alba, la data de 14 mai 2023, în jurul orei 14,27, la ieșire din localitatea Rimetea, un tânăr de 22 de ani, din municipiul Turda, județul Cluj, în timp ce conducea o motocicletă, a intrat în coliziune cu un stâlp din afara părții carosabile. Din nefericire, nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decesul. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Despre Redacția ProAlba 37767 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*