La data de 9 noiembrie 2022, în jurul orei 16,00, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au intervenit la o locuință din localitatea Ighiel, comuna Ighiu, de unde o femeie a reclamat faptul că soțul său se manifestă violent.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la locuința familiei, a rezultat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul, în vârstă de 55 de ani, a provocat scandal și și-ar fi amenințat membrii familie, cu acte de violență.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis, față de acesta, ordin de protecție provizoriu, prin care a fost obligat să părăsească, deîndată, locuința și prin care i-a fost interzis să se apropie de membrii familiei sale.
Ulterior, bărbatul a încălcat interdicțiile prevăzute în ordinul de protecție provizoriu, iar în jurul orei 19,00, polițiștii l-au depistat, în flagrant delict, în interiorul locuinței familiei.
Față de acesta, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor prevăzute în ordinul de protecție provizoriu și a fost luată măsura îndepărtării sale din locuință.
Fii primul care comentează