Una dintre cele mai valoroase producții ale Operei Naționale București și, în același timp, un clasic universal, aduce, în doar două acte și trei ore, aventuri, răsturnări de situație, suspans, intrigi, umor, pasiune și emoție nemărginită, traduse în muzică și puse în operă, la propriu, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.
La aproape 210 ani de la premiera mondială, ce a avut loc pe scena Teatro Argentino din Roma, Bărbierul Din Sevilla (Il Barbiere Di Siviglia) a lui Gioachino Rossini continuă să rămână actual prin povestea de dragoste interzisă pe care o spune și prin personajele spumoase pe care le-a creat, de la Figaro la Rosina, Don Bartolo, Contele Almaviva sau Don Basilio.
PRGRAMUL COMPLET AL EVENIMENTULUI POATE FI CONSULTAT AICI
Sărbătoarea Muzicii este un eveniment global anual, iar Alba Iulia a fost primul oraș din România care a aderat la acest adevărat fenomen. De 12 ani, povestea continuă în fiecare vară, în inima Cetății Alba Carolina. Anul acesta, evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia prin Centrul Cultural Palatul Principilor, cu sprijinul Primăriei Municipiului Chișinău și al Institutului Cultural Polonez din București. Partenerul media al evenimentului este rețeaua națională radio Europa FM.
foto/ Ionuț Văidean


Fii primul care comentează