Sâmbătă, la Alba Fest| Marius Moga, Shift, Lora, What’s Up, Grasu XXL și JO, pe scena din Piața Cetății

Nu putem vorbi despre #AlbaFest®X fără să dăm trecutului ce-i al lui și să ne-amintim de cele aproape un milion de mâini ridicate în Cetate, de miliardele de wați activați și transformați în distracție sau de sutele de artiști care au urcat pe scena din Piața Cetății. Mulți dintre ei au crescut odată cu AlbaFest®, la fel de mulți continuă să crească și să-și construiască niște cariere impresionante. Cele mai importante nume din muzica românească au trecut, la un moment dat, într-o vară sau alta, pe la AlbaFest®. Așa am ajuns unul dintre primele festivaluri de gen din Transilvania și singurul din România care s-a încăpățânat să rămână constant gratuit pentru public.

Cele 9 ediții anterioare AlbaFest®  au fost doar încălzirea (ne)oficială pentru ceea ce se va întâmpla între 13 și 15 iunie 2025, în Cetate, la ediția a X-a. Artiști cu legături puternice cu Alba Iulia sunt liantul de bază al episodului 2025 din AlbaFest®, transmit organizatorii.

Sâmbătă, 14 iunie, line up de luat acasă. Sau de revenit acasă. Marius Moga se întoarce pentru AlbaFest®X

Marius Moga va reveni în Piața Cetății, acolo unde a început tot ce înseamnă AlbaFest®.

Implicat în proiect din postura de “naș”, încă de la prima ediție, Marius nu putea lipsi de la ediția aniversară, a X-a. Și nu vine singur, și nici cu mâna goală. Cadoul lui pentru albaiulieni (tot ai lui și ei) este un show de mai bine de o oră, alături de invitații săi speciali. SHIFT, LORA și WHAT’S UP.

Tot sâmbătă avem bass și flow dezlănțuite, într-un show cu greutate, marca Grasu XXL.

JO completează lista de artiști pe care îi veți vedea sâmbătă seara pe scena din Piața Cetății.

Despre Redacția ProAlba 42399 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*