
Creată într-o eră în care posibilităţile de exprimare erau mult mai limitate decât acum, muzica clasică reuşeşte să ne facă să simţim ceea ce compozitorii doreau să ne transmită, să ne ademenescă în diferite stări emoţionale, să creeze punţi de comunicare. Primăria Municipiului Alba Iulia vă invită sâmbătă, 16 iunie, de la orele 21,00, in Piata Cetatii, să vă delectaţi cu o capodoperă universală, care a depăşit cu brio proba timpului. Cele 24 poeme aranjate orchestral de Carl Orff şi reunite sub numele Carmina Burana – una din cele mai populare compoziţii muzicale scrise vreodată – vor fi puse în scena în unul dintre cele mai mari concerte simfonice în aer liber din România ce va reuni 120 artişti pe o scenă special configurată pentru acest eveniment. Spectacolul este gândit într-o manieră contemporană şi acompaniat de lumini, lasere şi efecte speciale. Muzica şi vibraţia luminii se întâlnesc şi se sprijină reciproc, se urmează, interferează, coagulând o anumită tensiune prin ritmuri pentru a marca punctele culminante şi a completa atmosfera specială creată de această operă muzicală.
Fii primul care comentează