S-a sfințit capela de la Colegiul Militar din Alba Iulia. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Irineu

Ziua de 14 februarie 2023 va rămâne în istoria Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia ca ziua în care a avut loc solemnitatea sfinţirii Capelei Militare, după lucrările de reabilitare, reparații și restaurare pictură, desfășurate în ultima perioadă.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de sfințire a Capelei Militare cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, după care a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit un cuvânt de învățătură, în prezența conducerii colegiului militar, a elevilor, profesorilor, cadrelor militare și civile, oficialități și comandanți ai structurilor din cadrul sistemului de apărare.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oferit în semn de recunoștință și apreciere celor care au contribuit la renovarea și înfrumusețarea locașului de închinare, Diplome de aleasă cinstire. În semn de recunoștință pentru atașamentul față de valorile Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul”, precum și a sprijinului constant oferit, Părintele Arhiepiscop Irineu a primit o icoană cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, lucrată manual.

Capela colegiului militar a fost amenajată în anul 2001, iar trecerea timpului și-a pus amprenta pe locașul de închinare, astfel că erau necesare lucrări de restaurare și reînnoire care să-i confere din nou splendoare și însuflețire. Lucrările au fost realizate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, prin coordonarea comandantului colegiului militar, colonel Marcel Domșa și strădania preotului militar Constantin Bratu, slujitor la altarul capelei militare. Ele au fost posibile cu susținerea financiară din donațiile personalului colegiului și a părinților elevilor militari. Restaurarea și conservarea picturii murale a fost executată de către pictor profesor Gabriel Ștefan Solomon, cel care a pictat capela și în anul 2001. Lucrările au presupus restaurarea și conservarea picturii locașului de închinare, recondiționarea iconostasului, înlocuirea icoanelor litografii cu icoane pictate, construirea Sfintei Mese din marmură și înveșmântarea geamurilor capelei, cu icoane vitralii. De asemenea, au fost achiziționate un proscomidiar nou, un candelabru și obiecte de cult, a fost refăcută pardoseala și înlocuită ușa de la intrare.

Capela Militară cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” asigură asistență religioasă, venind să completeze actul educațional cu unul spiritual, duhovnicesc. Capela militară reprezintă atât pentru elevi, profesori cât și pentru cadrele militare și civile, un loc în care, aproape de activitățile pe care le desfășoară zilnic, pot să rostească o rugăciune și să găsească un moment de liniște în tumultul cotidian al vieții școlare, au transmis reprezentanții instituției.

Despre Redacția ProAlba 37729 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*