S-a finalizat drumul care leagă Jidveiul de Șona. Progrese și pe șantierul DJ 107 V, Sânmiclăuș-Alecuș-Fărău

Pe DJ 142 N, care face legatura între Jidvei (Căpâlna) și Șona (Sânmiclăus), am reușit să terminăm lucrările în avans față de termenul stabilit prin contract.

Azi, alături de colegii mei din Consiliul Județean, am fost la fața locului ca să vedem amplasamentul înainte de recepția la terminarea lucrărilor.

De asemenea, lucrările pe un alt drum important aflat în execuție sunt în grafic. Mă refer la DJ 107 V, Sânmiclăuș-Alecuș-Fărău, în lungime de 12 kilometri.

Aici, lucrăm în forță pe parte de terasamente, la așternerea stratului de piatră spartă și la zidurile de sprijin pentru consolidări. Obiectivul e ca la final de 2024 să turnăm stratul de binder pe toată lungimea acestui drum.

Suntem permanent pe șantierele din județ, iar Alba are una dintre cele mai bune rețele de drumuri din țară. O confirmă, ca de fiecare data, realitatea. Fapte, nu povești…Tuturor drumuri bune!, a transmis Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*