România închide spațiul aerian pentru avioanele care aparţin companiilor din Federaţia Rusă

România a început procedura de suspendare a dreptului de survol deasupra teritoriului său, precum şi a dreptului de aterizare pe teritoriul României pentru aeronavele care aparţin companiilor din Federaţia Rusă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, potrivit digi24.

„Pot să prezint o serie de decizii pe care Task-force-ul le-a analizat şi le-a luat. În primul rând, că România a început procedura de suspendare a dreptului de survol deasupra teritoriului său, precum şi a dreptului de aterizare pe teritoriul României pentru aeronavele care aparţin companiilor din Federaţia Rusă. Aceste proceduri se vor derula în cursul acestei zile”, a declarat Dan Cărbunaru, sâmbătă, la Palatul Victoria, la finalul şedinţei task-force pentru gestionarea situaţiei generate de agresiunea militară din Ucraina.

Totodată, el a anunţat că România urmează să demareze procedurile de retragere din Banca Internaţională de Investiţii, transmite Agerpres.

Polonia, Republica Cehă şi Bulgaria au anunţat vineri închiderea spaţiului lor aerian companiilor aeriene ruseşti, în urma agresiunii Ucrainei de către Moscova, notează AFP.

Despre Redacția ProAlba 41513 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*