Rezultat foarte bun pentru Alexandru Sibișan, judoka legitimat la CS Unirea Alba Iulia

Sportivul CS Unirea Alba Iulia, Alexandru Sibișan, a obținut locul 1 la Turneul Internațional de Judo ”Memorialul Aurel Cîmpeanu”, desfășurat în perioada 3-5 octombrie la Focșani. Competiția a reunit sportivi bine pregătiți din mai multe țări.

Alexandru Sibișan a câștigat medalia de aur la categoria open masculin (sportivi cu greutatea de cel puțin 81 de kilograme). Prin această nouă medalie, sportivul nostru își demonstrează forma fizică și sportivă foarte bună. Doar în acest an, Alexandru a câștigat medalii importante, între care bronz la Campionatul Mondial Universitar și la Campionatul Național Ne Waza Seniori.

Sportivii secției de judo din cadrul CS Unirea Alba Iulia sunt pregătiți de profesorii Dinu Alin și Dinu Cristian.

Turneul Internațional ”Memorialul Aurel Cîmpeanu” a fost organizat de către Asociația de Securitate, cu sprijinul CJ Vrancea, în colaborare cu Asociația Județeană de Judo Vrancea, LPS Focșani, CS Unirea Focșani și CSS Focșani. Competiția a ajuns la ediția XXII-a.

 

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*