Remorcă furată, în zona localității Șugag. Hoții au fost identificați

La data de 15 decembrie 2023, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș au identificat și reținut doi bărbați de 35 și 24 de ani, din Geoagiu, județul Hunedoara, care sunt bănuiți de săvârșirea unei infracțiuni de furt, faptă sesizată poliției la data de 14 decembrie 2023. Din cercetări a rezultat că, în data de 12 decembrie 2023, cei doi ar fi sustras o remorcă lăsată de către proprietarul său pe marginea drumului național 67 C, în extravilanul localității Șugag, din cauza unei pene de cauciuc. În urma activităților de cercetare efectuate de polițiști, remorca a fost găsită, pe raza localității Homorod, județul Hunedoara și a fost restituită proprietarului. Cei doi au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.

Despre Redacția ProAlba 36831 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*