În acest weekend, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,, UNIREA” al județului Alba va monitoriza permanent, dinamica intervențiilor la nivel local, iar la nevoie vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns, în sprijinul cetățenilor.
Peste 80 de pompierii militari vor fi zilnic la datorie, pentru acordarea asistenței medicale, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
Răspunsul la urgențele medicale va fi asigurat prin intermediul echipajelor SMURD, care vor asigura primul ajutor medical și transportul persoanelor, aflate în dificultate la unitățile spitalicești.
Pe linie preventivă, în această perioadă, inspectorii de prevenire au derulat controale la unități turistice sau obiective care desfăşoară activităţi economice. Pe timpul verificărilor, principalele aspecte urmărite au constat în dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare și exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice.
Întrucât se apropie ziua de 1 mai, dată la care mulți dintre dumneavoastră își vor alege să petreacă timpul în aer liber, cu precădere în zonele turistice, parcuri de agrement ori în mijlocul naturii, salvatorii din cadrul ISU ALBA vă recomandă respectarea unor măsuri, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite.
Măsuri de prevenire pentru cei care vor utiliza surse de foc în spații deschise:
– pregătiți focul doar în spații special amenajate, cât mai departe de vegetație;
– înainte de plecare stingeți focul cu apă și acoperiți cu pământ cenușa rezultată;
– copiii nu trebuie lăsați nesupravegheați în apropierea focului;
– este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a țigărilor și chibriturilor aprinse.
De asemenea, prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodărie se face numai în condiţii de siguranță şi la distanţe care să nu permită propagarea acestuia la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi. Astfel, în locul în care se face grătarul trebuie să fie amplasat un stingător de incendiu sau o găleată cu apă.
Menționăm faptul că, misiunile noastre sunt îndreptate spre asigurarea respectării măsurilor de apărare și stingere a incendiilor, în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățenilor.
Nu uitați! Printr-un comportament preventiv, ne putem salva viața și bunurile.
Personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Alba vă doresc un sfârșit de săptămână liniștit!

Fii primul care comentează