Răzvan Curcă părăsește funcţia de director medical la Spitalul din Alba Iulia

razvan curcaDirectorul medical al spitalului din Alba Iulia şi-a prezentat demisia din motive personale, începând din data de 1 aprilie. Medicul primar oncolog Răzvan Curcă, a deţinut funcţia de director medical al  instituţiei sanitare timp de aproape 2 ani de zile. Această decizie a fost cauzată de lipsa de timp precum şi de faptul că începând din această săptămână medicul Răzvan Curcă este noul vicepreşedinte al  Comisiei de îngrijiri paliative din cadrul Ministerului Sănătăţii.

„Am avut până la acest moment două slujbe, fiecare dintre acestea având cerinţe foarte mari. Am încercat să fac faţă la amândouă dintre aceste slujbe, timpul este însă limitat, chiar dacă am rămas în spital până la orele 20-21 seara, nu a fost suficient şi am ajuns aproape de epuizare. Din păcate, cu tot efortul meu, am ajuns să generez nemulţumiri, atât în familie, cât şi în rândul pacienţilor. Trebuie să respect în primul rând pacienţii şi să mă ocup cât mai bine de ei. Managerul spitalului, Nicoleta Coşarcă a înţeles situaţia şi a acceptat demisia mea cu începere de la data de 1 aprilie”, a explicat medicul Răzvan Curcă. Hotărârea a fost justificată şi de desemnarea, acum două zile, ca vicepreşedinte al Comisiei de îngrijiri paliative din cadrul Ministerului Sănătăţii.

„Am fost numit vicepreşedinte al acestei comisii prin Ordinul Ministrului Sănătăţii 398/2013. Este o nouă atribuţie pe care trebuie să mi-o asum. Nu pot să renunţ la profesia de medic şi din această cauză am făcut alegerea pe care am considerat-o cea mai potrivită”, a mai spus  medicul Răzvan Curcă.

În urma acestei demisii managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, economistul Nicoleta Coşarcă, va face o propunere pentru funcţia de director medical preşedintelul Consiliului Judeţean Alba, care va numi un director medical interimar până la organizarea concursului pentru acest post.

Despre Redacția ProAlba 46414 Articles
Contact: office@proalba.ro | 0740.430.128

Fii primul care comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*